Articol de Ana Maria Ciobanu | anamoxy@yahoo.co.uk

Prin clasa a doua i-am scris Moşului o scrisoare în care îi ceream să îmi aducă o păpuşă din aia ca pe Cartoon Network care să vorbească, să mănânce şi să bea suc. Am băgat scrisoarea într-un plic parfumat pe care am scris “pentru Moş Crăciun de la Ana Maria din România” şi apoi am aruncat-o în cutia poştală aflată în drumul spre şcoală. Nu am primit păpuşa şi m-am gândit că poate drumul până la atelierele lui Moş Crăciun era prea lung pentru poştaşul nostru.

Ce se întâmplă totuşi cu scrisorile astea îndesate de mânuţe mici în cutiile poştale? Le citeşte cineva? Se aruncă?

Mi-am luat inima în dinţi şi am întrebat la Poşta Română. Paula Coman (PR) mi-a explicat că scrisorile se strâng cu o săptămână înainte de Crăciun şi se pun într-un colet mare pe care Poşta Română îl trimite chiar către Moş Crăciun la un oficiu poştal din Finlanda.

Nu am reuşit să aflu de cât timp există această iniţiativă lăudabilă şi dacă vreun spiriduş poştal citeşte scrisorile respective sau ţine vreo evidenţă a dorinţelor celor mici, aşa că nu pot să vă asigur că scrisorile voastre din copilărie nu au ajuns la coş. Pot însă să vă spun că astăzi Poşta Română strânge dorinţele celor mici şi le trimite la destinatarul corect.

Dacă v-am făcut poftă de scris scrisori cu miros de scorţişoară şi iz de copilărie, adresa Moşului Crăciun este:

Santa Claus
Santa Claus Village
FIN-96930 Arctic Circle
Finland

P.S. Nu uitaţi să-i spuneţi că aţi fost cuminţi!

P.P.S. Până şi autorii de bancuri au auzit de inimile mari ale celor de la Poştă:

Un copil sărman i-a trimis o scrisoare lui Moş Crăciun în care scria tremurat şi cu litere şui:

“Dragă Moş Crăciun,

Toţi colegii mei au calculator şi se laudă dar eu nu m-aş lăuda şi aş face tot felul de minunăţii care ar aduce numai bucurie alor mei. Fiindcă nu cred c-o să-mi poţi trimite un calculator, te rog trimite-mi o ciocolată.”

Scrisoarea a fost pusă la cutie şi a ajuns la oficiul poştal. Fiindcă nu avea timbru, diriginta a decis s-o deschidă. Citind-o i-au dat lacrimile. S-a sfătuit cu colegele şi au pus mână de la mână, au cumpărat un calculator ieftin şi l-au trimis din partea lui Moş Crăciun copilului amărât.

După câteva zile la oficiu a apărut un alt plic scris de aceeaşi mânuţă tremurândă. Femeile l-au deschis curioase. Iată ce scria:

“Moş Crăciun,

Mulţumesc pentru calculator şi promit că o să fac cele mai minunate lucruri cu el şi o să învăţ şi mai bine şi o să fiu şi mai cuminte şi o să auzi despre mine numai lucruri de laudă. Să ştii că ciocolata au furat-o ăia de la Poştă.”

de Silvia Cîmpeanu | silstayle@yahoo.com

Trăim într-o ţară săracă sau neinventivă? Una din aceste două variante ar putea explica de ce avem aceleaşi decoraţiuni de Crăciun, amplasate în aceleaşi locuri din oraş, an de an. “Veniţi să vedeţi bradul de 7 metri înălţime amplasat la Universitate!”, ne îndeamnă reporterii de la posturile Tv.

Îl ştiu deja, era acelaşi ca şi anul trecut. Dar tot mă duc să îl văd, îl prefer pe acesta. Măcar la el nu mă calc în picioare aşa cum s-a întâmplat acum doi ani la bradul de 76 de metri care a micşorat considerabil bugetul statului şi care m-a făcut să mă rog: “vai cât aş vrea să mai trăiesc o zi!”. Mulţi ştiu despre ce vorbesc, despre acea mică Apocalipsă prin care mulţi am trecut, când telefoanele mobile nu mai mergeau şi ne pierdusem de prietenii luaţi de valul de oameni. Cei care nu ştiau au râs de noi şi au privit bradul impunător cu multe jocuri de lumini, la televizor, “O, brad de fier! O, kitsch nebun! L-ai curentat pe Moş Crăciun” a spus atunci un politician şi câtă dreptate avea.

În ultimii doi ani luminile din Bucureşti s-au aprins mai târziu. Lipsă de pregătire sau economia de curent sunt posibile cauze, eu una merg mai mult pe a două variantă, dar îmi plăcea tradiţia prin care ştiai că pe 1 decembrie se aprind luminile care îţi bucură privirea prin tot oraşul. Azi doar mă uit la televizor şi mă întreb în ce zi le aprind,până când apare pe ecran ştirea: ,,pe data de 5 decembrie se vor aprinde luminile” şi apoi exclam: ,,în sfarsit!”.

Pentru că deja cunosc instalaţiile care stau înşirate pe străzile Bucureştiului, pardon! anul acesta au apărut şi becuri noi la Piaţa Romană prinse între cabluri stil şiraguri, îmi îndrept privirile către alte decoraţiuni. Noul mall sau marele mall palat din Cotroceni a fost împodobit din timp. Încă de când l-au terminat, prin octombrie, l-au şi decorat cu luminiţe şi decoraţiuni specifice de Crăciun.

Un alt mall aflat la trei staţii distanţă, Plaza mall a pregătit un setting tip Polul Nord la intrare. Poţi vizita un iglu prin care să îţi scoţi capul pe geam să te afişezi într-o poză pe Hi5 şi în afara lui poţi urmării animale polare prietenoase care se mişcă.

La intrarea în parcul Tineretului se află un carusel de basm. Nu vă entuziazmaţi prea tare, a fost prezent şi anul trecut, doar că la Băneasa. Totuşi, dacă anul trecut nu aţi ajuns până acolo, măcar în Tineretului
să veniţi.

Alte rutine? Ei bine, ce spuneţi de încă un Crăciun la un concert Ştefan Bănică Junior? “Poţi să dai, să primeşti, Doar odată-i Crăciunul! Stele mici, argintii cad din cer! Fericit, simţi că eşti, Doar odată-i Crăciunul.”, ai şi noroc locurile s-au suplimentat oops! ca şi anul trecut, mereu este o cerere atât
de mare.

Dar de ce Grinch a furat Crăciunul?

Probabil pentru că se săturase de aceleaşi decoraţiunii, colinde, atmosferă, cadouri, podoabe, beculeţe aflate la suprasaturaţie doar din cauza comercializării tradiţiei. Nici cadourile nu mai sunt la fel, bun venit în noua generaţie. Rugăminţi ca ,,mami îmi doresc un lego, o păpuşă sau o rochie” s-au dus, urăm bun venit limbajului tehnic pe care probabil nici Moşul mitic din Finlanda nu l-ar înţelege: mama cumpăra-mi un Mp4, un Blackberry, un mobil cu touch screen, un Nintendo Wee şi o păpuşă Hannah Montana cu chitară electrică, ar fi cadouri mult mai plauzibile de pus (uşor ca sunt fragile şi scumpe) sub bradul de Crăciun. Când ne vom întoarce la tradiţie, Grinchul nu va mai complota. Până atunci, vă las, mă duc să admir din nou luminiţele de Crăciun din centru. Merry X-max!

Articol de Loredana Bulgaru, camera 26 | loredana.bulgaru@yahoo.com

În ceea ce priveşte căminul în care am fost repartizată, nu mai auzisem de el şi nici alţii. O clădire lungă, gri cu baie pe palier şi camere cu cinci paturi, cel puţin acolo am ajuns eu că puteau fi şi de şapte. Deci am avut noroc şi asta am realizat pe parcurs: colege înţelegătoare, nopţi albe de chitară, nopţi de film sau discuţii interminabile, admiratori voluntari să-ţi măture în cameră, deci o mică comunitate
de palier.

Acum vă puteţi imagina atmosfera de aici. Oricum, lăsând poveştile la o parte, VIN SĂRBĂTORILE! Odată cu asta, fiind în postura de căminist ai două opţiuni: fie pleci acasă, care e şi cea mai probabilă, fie rămâi în cămin şi încerci să-i mai convingi pe unii, pe alţii să se alăture iniţiativei tale.

Însă de ce să nu împuşti doi iepuri deodată? În definitiv cine a spus că nu poţi sărbători venirea Anului Nou de două ori? Cum e Revelionul chelnerilor, aşa ar putea fi Revelionul căminiştilor.

Entuziasmată încep să pun totul la cale. Primul pas: arunc ştirea într-o seară când toată lumea vorbeşte de colinde, sărbători. Nicio reacţie concretă, răspunsuri gen „poate”, „ar fi o idee şi asta”, ”nu ştiu, să mă mai gândesc”.

Atunci plusez şi, punându-mi în joc capacitatea de convingere, fac totul să pară roz. Până la urmă se pun de acord cu condiţia să organizez eu tot ceea ce trebuie şi dacă am nevoie de ajutor să le spun. Cine nu a auzit până acum sintagma asta – detaşarea de orice responsabilitate. Însă trebuie să mi-o asum că doar a fost ideea mea.

Aşadar, se ia o mână de studenţi, rezidenţi sau din alte cămine, dar cu buletinul la purtător (în caz că portăreasa suspectează vreo ceva), se alege o zi, o cameră, de preferat cât mai departe de cea a administratorului, se strânge cheta, se face lista de cumpărături (de obicei aici se întâmpină probleme: Maricica vrea Chery, Gică vrea bere, Georgică floricele), se face playlistul şi totul e rezolvat. Recunosc că nu ştiu cum va fi un Revelion prematur în cămin.

Deja se resimte fiorul sărbătorilor, lumea începe să se agite, apar coroniţe de brad pe la uşi, colinde peste tot, te apucă o senzaţie plăcută care te face să te gândeşti la cadouri, fulgi de nea, romantice plimbări prin oraşul devenit acum mai albastru, roşu ori galben, în funcţie de cum decide primarul să fie podoabele de Crăciun. Eu sper să fie verzi că de acestea n-am văzut până acum.

În speranţa că veţi avea nişte sărbători memorabile, oriunde le-aţi petrece sau de câte ori, vă urez Sărbători Studenţeşti Frumoase!