Conferinte despre marii inventatori romani
Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei va invita joi, 26 mai, incepand cu orele 17:00, la primul eveniment din cadrul proiectului ”Conferintele despre marii inventatori romani“, care il va avea ca invitat pe inventatorul Justin Capra.
Inginerul Justin Capra este unul dintre romanii care si-a dedicat intreaga viata cercetarii. A inventat primul rucsac zburator, a proiectat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim, 7 aparate de zbor neconventionale pe care le-a si testat personal si 15 motoare neconventionale. In cadrul primei conferinte dedicate marilor inventatori romani care au schimbat soarta omenirii, Justin Capra va povesti despre cum l-a cunoscut pe inventatorul motorului cu reactie, Henri Coanda, si cum i-a schimbat viata intalnirea cu cel care avea sa-i fie mentor si prieten. Conferintele au un caracter interactiv si se adreseaza tuturor celor care doresc sa afle, altfel decat din carti, despre inventiile romanilor care au contribuit la progresul societatii de astazi. Seria de conferinte va avea loc la sediul Bibliotecii Metropolitane din Str. Tache Ionescu, nr.4 (Piata Amzei). Intrarea este libera.
Cu prilejul acestei conferinte, Fundatia Dan Voiculescu lanseaza Concursul de eseuri “Henri Coanda”. Elevii si studentii (fara limita de varsta) pot participa la acest concurs trimitand o lucrare scrisa de maxim 500 de cuvinte despre inventatorul Henri Coanda, pana pe data de 1 iunie la adresa inscrieri@fundatiadanvoiculescu.ro. Cele mai interesante si originale eseuri vor fi rasplatite cu premii in bani si materiale educationale.


