Baruri din Bucureşti
Articol de Mihai Nistor
Indiferent că este weekend sau început de săptămână, studenții simt în permanenţă nevoia de a scăpa de stres. Vorbim aici, desigur, despre cei care care locuiesc în Capitală, cel mai mare şi mai aglomerat oraş al ţării. Cu toţii simţim uneori nevoia unei escapade, a unui loc relaxant, în care să ne destindem alături de prieteni. Din acest punct de vedere, Bucureştiul oferă numeroase tentaţii celor aflaţi în căutarea lor. În continuare vă voi prezenta câteva dintre cele mai cunoscute şi apreciate baruri ale oraşului de pe Dâmboviţa.
Arcade Café
Str. Smârdan nr. 30, Sector 3
Mai ştii serile de vară când fiecare ieşire îţi pare o sărbătoare alături de prieteni? Sau zilele ploioase de toamnă când alergi în centrul vechi al oraşului, pe lângă ruine, ca să găseşti poate cea mai bună cafea să-ţi încălzească sufletul şi să-ţi îmbogăţească petrecerile alături de prieteni? Sau poate mirosul sărbătorilor de iarnă, cu vin fiert şi scorţişoară, într-un ambient care te face să te simţi ca acasă?
Mai ţii minte cea mai reuşită petrecere la care ai fost într-un club, unde DJ-ul dansa alături de tine? Sau concursul de shot-uri băute împreună cu cei mai apropiaţi prieteni? Sau aerul de linişte şi siguranţă pe care îl inspiri ACASĂ? Acasă este în Arcade Cafe! Aici poţi să dansezi, să visezi, aici te întâlneşti cu tot ce îţi poţi dori de la un loc: armonie, bună dispoziţie, calitate.
Control Club
Str. Academiei nr. 19 ( intrarea prin Pasajul Victoria)
Cel mai mare club de muzică alternativă/indie din Bucureşti. Control este atât un loc obişnuit de întâlnire pentru pasionaţii de muzică din toate generaţiile, cât şi gazda curentă a concertelor live şi a evenimentelor culturale (teatru, audiţii, proiecţii de filme, lansări de carte, expoziţii, artă video, etc).
La Control poţi să vii în fiecare zi să bei un ceai fin sau un vin rafinat, într-o atmosferă specială, acompaniat de muzica pe care nu poţi să o asculţi nicăieri altundeva, fie că îţi plac hiturile indie la zi, fie că eşti un „alternativ” de modă veche.
Cu două baruri, două zone muzicale şi 450 de mp, Control face foarte clar distincţia dintre „club” şi „discotecă”. Este clubul celor care nu merg de obicei în cluburi, locul în care poţi să intri în legătură cu oameni interesanţi şi să te simţi de fiecare dată altfel. Take Control!
Dreamer`s Pub
Str. General Berthelot, nr. 111, sector 1
Noul pub Dreamer’s vă aşteaptă pe str. G-ral Berthelot, unde o să vă întoarceţi cu siguranţă, fie pentru mâncarea senzaţională, băutura aleasă, meciurile live de pe Sky, Setanta, GSP, Boom sau pentru o seară de darts. Dreamer’s Pub vă aşteaptă zilnic cu delicioase preparate culinare cu specific internaţional.
Hard Rock Café
Sos. Kiseleff nr. 32C, sector 1
Hard Rock Cafe Bucureşti, restaurantul Rock ‘n’ Roll, vă aduce reţete tradiţionale americane şi renumitele cocktail-uri purtând semnătura inconfundabilă a casei. Şi asta nu e totul!
Tehnologia ultra performantă face ca evenimentele lor cu muzică live să vă pătrundă în suflet, iar obiectele din colecţia memorabilă de rock sunt mărturia respectului pe care l-am câştigat din partea oaspeţilor noştri de-a lungul a peste trei decenii.
Rock on!
Lucky 13
Str. Şelari nr. 9-11, în Curtea Sticlarilor (etaj 1) sect.3
E ALTFEL: barul nu e la parter, ceaiul nu e la plic, muzica nu e zgomot. Dacă eşti diferit (prietenos, tolerant, vesel) Lucky 13 te aşteaptă în cercul lor de ALTFEL. E pentru cei cărora le place ineditul. Sunt la prima încercare şi cu orice risc merg pe calea pe care au ales-o. E pentru oamenii care sunt dispuşi să-şi asume riscul de a învinge rutina.
Lucky 13 este un café-bar situat pe strada Şelari, nr. 9-11, într-o curte veche din Centrul istoric al Bucureştiului: Curtea Sticlarilor, un loc în care se păstrează tradiţia modelării şi decorării sticlei, un loc vizitat din păcate de mai mulţi străini decât români.
O firmă discretă, postată la intrarea în curte, reprezentând chipul unui bărbat cu o atitudine bonomă, având, conform modei anilor 40, gulerul trenciului ridicat şi pălăria puţin într-o parte, ar fi un prim indiciu în drumul vostru către acest bar. Cel de-al doilea pas ce trebuie făcut este acela de a păşi prin bolta generoasă ce se deschide deasupra capetelor şi de a urca scara de marmură luminată de notele unui portativ, scară vegheată de acelaşi bărbat bonom de la intrare. De aici vă veţi descurca cu siguranţă, atraşi de muzica şi de aroma de cafea bună.
Pasha by Noah Inside
Str. Lânăriei, nr.5, sect.4, etaj.3
Cauţi un loc amplasat central, cu încăperi generoase, fără fum, cu multă culoare, un meniu rafinat şi o servire ireproşabilă? Pasha este primul pas spre o relaţie frumoasă şi îndelungată.
Pasha by Noah Inside este un loc special creat pentru cele mai exigente gusturi. În dorinţa de a depăşi graniţele normalului, spaţiul monocolor a fost transformat într-o oază cu o paletă coloristică vie şi variată. Făcute pentru a denunţa banalul, combinaţiile îndrăzneţe vor face deliciul tuturor simţurilor.


