Fii voluntar la LumeBuna.ro!
Timp de 2 ani, LumeBuna.ro a adus in prim plan mii de stiri despre proiecte desfasurate in Romania si oamenii care se afla in spatele lor, demonstrand ca SE POATE si a strans laolalta mii de oameni care prin gesturi simple, prin imbratisari si zambete, au facut o diferenta in jurul lor.
Acum, a venit momentul sa isi mareasca echipa, asa ca isi cauta noi voluntari dornici sa se implice in promovarea Lume Buna prin gasirea si generarea de continut relevant, moderarea stirilor, raspandirea informatiilor pe retelele sociale Facebook si Twitter, realizarea unei strategii de comunicare si multe altele. 
Oportunitatile oferite de Lume Buna pot fi privite ca o experienta si o provocare pentru dezvoltarea ta. Astfel, vei avea ocazia sa te familiarizezi si mai mult cu retelele sociale (Social Media), sa scrii articole si interviuri ca jurnalist Lume Buna, sa fii editor si sa te ocupi de partea de PR.
In plus, vei avea acces la unele evenimente la care suntem parteneri si vei participa la trainingurile pe care le vom organiza pentru voluntari, precum si la intalnirile periodice ale voluntarilor Lume Buna.
Daca esti interesat si esti din Bucuresti, in aceasta pagina gasesti infomatii despre oportunitatile de implicare alaturi de Lume Buna. Succes!


