STUDENT peste mări și țări, la cele mai tari universități din lume

Interviuri de Mihaela Georgescu | mihaela.georgescu@stud-life.ro

Cu ocazia primului an de activitate, Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a organizat pe 6 ianuarie primul eveniment din România dedicat exclusiv promovării excelenţei academice şi consolidării comunităţii studenţilor români din străinătate.

Momentul culminant al Galei a fost premierea celor mai buni studenţi români de peste graniţe. Câştigătorii „Premiilor LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate” sunt: Studentul Anului în Europa – Andrei Ilie (Oxford University), Studentul Anului în America de Nord – Corina Tarniţă (Harvard University), iar Marele Premiu a fost înmânat lui Theodor Braşoveanu (Princeton University). De asemenea, s-au acordat două premii speciale studenţilor Andrei Anghel (Harvard) şi Roxana Radu (Central European University).

Stud-Life a fost la eveniment și i-a intervievat pe câștigători. Am aflat câte puțin din tainele celor mai prestigioase universități din lume și, mai mult, din viața unor studenți români care au avut șansa de a ajunge acolo. Cât de extraordinar e să fii student acolo, vă las pe voi să aflați din răspunsurile premiaților. După ce vă faceți o idee, puneți-vă câteva clipe în situația lor și întrebați-vă dacă voi v-ați mai întoarce în România. Răspunsurile le puteți în sondajul de pe www.stud-life.ro sau îmi puteți trimite un articol pe această temă la mihaela.georgescu@stud-life.ro.

——-

Andrei Ilie este student la Oxford și a terminat Medicina in 2008. După ce a ajuns în București, a reușit să plece cu o bursa pentru un program combinat, master și doctorat, de 4 ani, la Universitatea Oxford din Marea Britanie. El a câștigat din partea LSRS titlul de Studentul Anului în Europa.

Cum ți se pare acolo?

Este excelent totul, sunt foarte bucuros și foarte mulțumit. Atât din punct de vedere academic, cât și social, pentru că am găsit oameni foarte prietenoși, care vor să te ajute, bază materială foarte bună, și colegi foarte primitori în laboratoare. Activitățile sunt foarte diverse. Oxford-ul are totul grupat pe o rază de 2 km să spunem, deci practic câștigi foarte mult timp. Nu trebuie să mergi jumătate de oră că să te duci la sală, jumătate de oră să mergi să mănânci. În 5 minute ești unde îți dorești sau unde ai treabă.

Din punct de vedere educațional, ce e cel mai tare la Oxford?

Mi-e greu să spun un singur lucru, sunt multe lucruri diferite, plecând de la baza de date până la cursuri. Ce aș putea să remarc e că la Oxford uneori cursurile sunt ținute de oameni care sunt specialiști în domeniul respectiv, care fac cercetare exact pe domeniul respectiv. Și te trezești uneori la curs că îți sunt prezentate articole care au apărut în urmă cu o săptămână. În România sunt unii profesori care au același curs an de an. Poate că aceasta este o diferență importantă. De asemenea, acolo ai bibliotecă deschisă 24 de ore, 7 zile pe săptămână, intri, îți iei cartea pe care o vrei și te duci acasă cu ea.

Vrei să te întorci în România?

Nu exclud această posibilitate (zâmbește). Următorii 3 ani îmi voi face doctoratul. Dar după, orice este posibil. Încă nu m-am hotărât dacă vreau să revin în România sau nu.

Ce te-ar aduce înapoi în țară?

E țara mea, e țara unde m-am format ca student și sunt convis că și la noi se pot îmbunătăți lucrurile și se pot schimba.

Crezi că după atâta timp de studiat în afară ai putea să revii să profesezi aici și să simți că îți sunt apreciate cunoștințele la adevărata valoare?

Da, nu exclud. Și poate putem și să schimbăm lucrurile care nu sunt bune din sistem. Nu o să se schimbe niciodată sistemul singur. Trebuie să vină oameni care să spună că nu e bine așa, hai să facem diferit.

Un gând pentru cititorii Stud-Life?

Le spun să învețe mult și să se distreze la fel de mult. Work hard, party hard! J

———

Studenta anului din America de Nord nu mai e de fapt studentă. După ce a terminat la Universitatea Harvard facultatea și masterul în matematică, a continuat cu un doctorat în matematică aplicată în biologie. Numele ei este Corina Tarniță și a ajuns să și predea la Harvard, iar acum este cercetător.

De cât timp ești acolo?

De 8 ani, imediat după liceu am plecat.

Și intenționezi să mai vii în România?

Nu deocamdată, până nu văd un commitment pentru schimbare și efectiv să simți că începe să se schimbe ceva.

Dar nu crezi că schimbarea vine odată cu noi, că fiecare trebuie să facem ceva pentru ea?

E mai complicat. Cercetarea pe care o fac eu necesită foarte multe resurse. Nu numai bani, ci și laboratoare, acces la diverse publicații, care costă foarte mult și deocamdată nu există asta, nu știu dacă eu aș putea veni aici să îmi deschid un laborator. Și cercetarea mea nu se poate face dintr-un birou, undeva acasă. Deocamdată nu sunt fonduri, oricum cercetarea nu pare să fie luată în serios, așa că sper întâi să se întoarcă o parte dintre colegii mei, care deja au început să se întoarcă în finanțe, în sistemul bancar, în consultanță și așa mai departe. Și treptat, ei, care știu cât de importantă e cercetarea, că și ei au făcut la rândul lor cercetare, să înceapă să aducă o parte din bani sau să influențeze cumva sistemul, astfel încât să avem un nume și în cercetare.

Ce e deosebit la sistemul de învățământ de acolo?

E luat foarte în serios. Eu am fost toți acești 8 ani numai la Harvard, care poate fi considerată una dintre cele mai grozave, poate cea mai grozavă universitate. Și atunci nu pot să compar cu altele. Dar aici am fost și student, am și predat și am senzația că oamenii vor să învețe. Adică studenții de acolo, nu negociezi cu ei, azi nu mi-am făcut tema, mi-o fac data viitoare. Vin acolo ca să învețe și își dau toată silința și știu că asta e important pentru ei. Aici, în România, nu am mai observat că oamenii și-ar mai dori să învețe. Poate că le lipsesc și modele, poate că nici nu mai știu ce să mai facă cu învățătura decât să plece în străinătate. În afară de asta, profesorii sunt foarte buni, studenții sunt foarte hotărâți, ambițioși… majoritatea adică, normal, mai există și excepții. Și e foarte riguros, ai teme în fiecare săptămână, ai examene de 2-3 ori pe an, în permanență te ține învățând.

Ce e cel mai tare la profesorii de acolo, ce te-a impresionat și te-a făcut să spui “Wow, asta mi-ar fi plăcut să se întâmple și în România”?

Acolo sunt 2 tipuri de profesori: profesori care sunt cercetători foarte buni, care au luat premii Nobel, medalii și-așa mai departe și care nu neapărat știu să predea. Dar trebuie să te duci, să reziști unei ore predate nu foarte bine pentru că ceea ce îți spun ei nu îți poate spune nimeni altcineva. Te duci acolo conștient de asta și mie una îmi place foarte mult. Dar sunt și profesori care sunt făcuți să predea. Pentru prima dată mi-a făcut mare plăcere să învăț geografie, istorie, lucruri care erau mai plictisitoare în liceu și acum te transportau într-o altă lume… cursuri de muzică clasică și orice îți imaginezi. Există un curs introductiv în orice și e predat de un profesor foarte bun, care știe să te motiveze. Aproape că ai impresia că orice curs de genul ăsta pe care îl iei e „wow, asta vreau să fac, mă las de tot ce făceam și mă apuc de psihologie sau muzică sau orice altceva”.

E accentul pus pe competențe, pe abilitatea de a te descurca în diverse situații?

E și chestia asta, da, sunt foarte multe proiecte pe care trebuie să le faci la fiecare curs, trebuie să contribui și să discuți. Există ore de discuție efectiv. Profesorul îți predă câteva ore, după care în fiecare săptămână ai ore de discuții ca să poți să-ți spui și tu cuvântul. Și contează foarte mult pentru notă, vreo 20%. Într-un fel te forțează să participi, nu poți fi un by-stander. Te învață să te implici și să nu-ți fie teamă să îți spui punctul de vedere.

Revista Stud-Life a pornit de la inițiativa unor ONG-uri studențești. Acolo există ONG-uri?

Există tot felul de asociații, orice student poate să își facă ceva, asociația studenților care joacă golf, a studenților români de la Harvard si MIT, a studenților care croșetează, deci sunt foarte multe. Toată lumea e activă măcar în ceva.

Există frății cum vezi în filme?

Harvardul nu are frății, MIT-ul are. La Harvard erau prea multe scandaluri și le-au închis.

Cum sunt băieții acolo?

Deștepți! (râde). Eu locuiesc într-un oraș, Cambridge, unde sunt multe universități, tot ce întâlnesc eu acolo sunt numai studenți. Dar populația la Harvard e foarte neomogenă, sunt oameni din Europa, Africa, America. Am mulți prieteni din Ungaria, Croația. E diversitate.

Ce le transmiți cititorilor?

Se merită să înveți, asta este părerea mea și se merită să fii pasionat. Mi se pare că indiferent ce faci, e important să ai un scop, să ai o pasiune în viață și să muncești pentru asta.

———

Câștigătorul marelui premiu se numește Theodor Brașoveanu și în prezent își face face doctoratul în fizică la Princeton în New Jersey, Statele Unite.

Cum e la Princeton comparativ cu România?

E destul de frumos, eu nu am avut experiența universității aici, în țară, dar mai știu și eu de la colegii mei. E un sistem foarte flexibil și deschis, te încurajează să faci și alte lucruri decât viitoarea ta profesie și în general, simți că te pregătește mai mult pentru viață decât pentru o profesie anume.

Tu cum ai ajuns acolo?

Am fost aici olimpic național la fizică și după terminarea liceului am dat niște teste, echivalentul bac-ului american și pe urmă am primit bursă ca să merg la universitatea de acolo.

Vrei să te întorci în România ca să profesezi?

Mi-ar plăcea foarte mult, dar nu cred că se va întâmpla în următorii ani. Pentru că nu văd că cercetarea și educația sunt încurajate, de obicei sunt lăsate pe ultimul loc. Așa simt eu.

Cum e atmosfera acolo, cum sunt studenții, oamenii?

În general sunt foarte deschiși, uneori sunt mai optimiști decât trebuie, dar putem învăța și noi de la ei, adică să avem mai multă încredere în noi. Sunt și patrioți, dar nu atât de naționaliști… poți fi patriot fără să arunci cu noroi în alții, cum facem noi de prea multe ori. Se văd mai degrabă cetățeni ai lumii.

Cum sunt fetele acolo?

Prietena mea e americancă, dar nu pot să fac generalizări, să spun că acolo sunt mai frumoase ca în România. Nu e un profil tipic american, sunt foarte diferiți, sunt oameni din toată lumea acolo. În general oricum toți sunt prietenoși, nu au prejudecăți față de români sau, dacă au, sunt pozitive în sensul că știu ce înseamnă români mai mult de la studenții de acolo.

Pentru ce crezi că ai luat premiul din seara asta?

Pe lângă activitatea academică, cred că și diversele implicări în activități de voluntariat în România, mă gândesc că au contat. De exemplu, am organizat câteva excursii la Roșia Montană verile trecute pentru promovarea turismului de acolo, am fost voluntar la un centru de copii din București al Fundației Principesei Margareta… Da, sigur și asta a contat, că altfel sunt foarte mulți studenți cu rezultate poate și mai bune ca ale mele.

Ce ai vrea să le transmiți cititorilor?

Să aibă încredere în forțele lor, să fie optimiști și să nu

considere că există o barieră între românii din țară și cei din afară. Noi am avut șansa să mergem să studiem acolo și sperăm să folosim rezultatele și cariera de acolo să ajutăm și România într-un fel. Suntem alături de studenții din țară.