Vin sărbătorile vin… si în cămin

În cazul meu studenţia a început la 14 p.m. într-o zi de vineri, dar nu, nu era 13. Cu rucsacul în spate şi două genţi burduşite bine în mână am călcat în campusul studenţesc. Sună prea frumos ca sa fie şi românesc aşa ca-i voi zice cămin, a doua provincie, locul în care devii cu adevărat student, te iniţiezi în traiul pe cont propriu şi faci totul la scenă deschisă, în văzul colegilor de cameră. Poate fi frustrant, dar la un moment dat iei totul ca atare, că doar nu eşti singurul care trece prin asta. Astfel se creează o acceptare reciprocă, nu te mai duci cu două halate pe tine la duş, ci direct în prosop şi ceilalţi nu se holbează că doar nu faci nimic ciudat traversând holul într-un prosop mini, ultima modă.

Articol de Loredana Bulgaru, camera 26 | loredana.bulgaru@yahoo.com

În ceea ce priveşte căminul în care am fost repartizată, nu mai auzisem de el şi nici alţii. O clădire lungă, gri cu baie pe palier şi camere cu cinci paturi, cel puţin acolo am ajuns eu că puteau fi şi de şapte. Deci am avut noroc şi asta am realizat pe parcurs: colege înţelegătoare, nopţi albe de chitară, nopţi de film sau discuţii interminabile, admiratori voluntari să-ţi măture în cameră, deci o mică comunitate
de palier.

Acum vă puteţi imagina atmosfera de aici. Oricum, lăsând poveştile la o parte, VIN SĂRBĂTORILE! Odată cu asta, fiind în postura de căminist ai două opţiuni: fie pleci acasă, care e şi cea mai probabilă, fie rămâi în cămin şi încerci să-i mai convingi pe unii, pe alţii să se alăture iniţiativei tale.

Însă de ce să nu împuşti doi iepuri deodată? În definitiv cine a spus că nu poţi sărbători venirea Anului Nou de două ori? Cum e Revelionul chelnerilor, aşa ar putea fi Revelionul căminiştilor.

Entuziasmată încep să pun totul la cale. Primul pas: arunc ştirea într-o seară când toată lumea vorbeşte de colinde, sărbători. Nicio reacţie concretă, răspunsuri gen „poate”, „ar fi o idee şi asta”, ”nu ştiu, să mă mai gândesc”.

Atunci plusez şi, punându-mi în joc capacitatea de convingere, fac totul să pară roz. Până la urmă se pun de acord cu condiţia să organizez eu tot ceea ce trebuie şi dacă am nevoie de ajutor să le spun. Cine nu a auzit până acum sintagma asta – detaşarea de orice responsabilitate. Însă trebuie să mi-o asum că doar a fost ideea mea.

Aşadar, se ia o mână de studenţi, rezidenţi sau din alte cămine, dar cu buletinul la purtător (în caz că portăreasa suspectează vreo ceva), se alege o zi, o cameră, de preferat cât mai departe de cea a administratorului, se strânge cheta, se face lista de cumpărături (de obicei aici se întâmpină probleme: Maricica vrea Chery, Gică vrea bere, Georgică floricele), se face playlistul şi totul e rezolvat. Recunosc că nu ştiu cum va fi un Revelion prematur în cămin.

Deja se resimte fiorul sărbătorilor, lumea începe să se agite, apar coroniţe de brad pe la uşi, colinde peste tot, te apucă o senzaţie plăcută care te face să te gândeşti la cadouri, fulgi de nea, romantice plimbări prin oraşul devenit acum mai albastru, roşu ori galben, în funcţie de cum decide primarul să fie podoabele de Crăciun. Eu sper să fie verzi că de acestea n-am văzut până acum.

În speranţa că veţi avea nişte sărbători memorabile, oriunde le-aţi petrece sau de câte ori, vă urez Sărbători Studenţeşti Frumoase!