Politica. De ce te-ar interesa, de ce ne-ar interesa?

Suntem tineri, abia ieșiti de pe băncile liceului sau in curs de facultate, iar singurul lucru care ne vine in minte atunci când auzim acest cuvânt este imaginea parlamentarului, imaginea burtosului libidinos (sau mai nou, a oxigenatei supreme – întruchipare a tututor bancurilor cu blonde) care conduce maşini scumpe. Toate plătite din banii noștri, ai sărmanului și prea nefericitului om de rând, și care consideră “too demanding” să vină la muncă pentru a ridica mâna robotic și indiferent de fiecare dată când aude “cei pentru?”. Este  imaginea parlamentarului-târâtor-carpato-danubiano-pontic, care și-a lăsat atât de adânc impregnată amprenta în mintea fiecăruia, încât nimeni și nimic pare că nu mai poate schimba viziunea asupra lumii “celor de sus”, a celor care ne conduc (încotro, nimeni nu știe).

Analiză de Horaţiu Ticău | ticau_horatiu@yahoo.com

Ce să mai vorbim de însuși al nostru președinte care ne aduce aminte de cheliosul Al Bundy, care, cu nepăsarea evidențiată de mâna nonșalant plasată în pantaloni, împarte bani în stânga și în dreapta prin propria-i familie, fie că e vorba de Kelly Udrea sau de Bud Boc. Asta în timp ce de pe canapeaua prezidențială roasă de moliile corupției privește la TV-ul alb-negru discursurile sale colorate și cu o țipătoare nuanțare socialistă. Mai nou, politicianul autohton s-a modernizat și el și, observând setea nepotolită a românilor pentru scandaluri și repeziciunea cu care se vinde prostia pe piața TV (ca doar prostu’ trebuia sa se simtă și el “împlinit cultural” când vede că există alții mai proști), imediat s-a adaptat și acum aproape că se bate cot la cot pentru audiența de la ora 20 cu blondele lu’ Negru și cu figurațiile Nikitei. Atunci, vin eu și mă intreb: ce ne mai poate motiva sau îndemna pe noi, generația post-decembristă, vezi domne, născută în libertate și democrație, să ne oprim câtuși de puțin atenția asupra politicii în goana noastră nebună și plictisită prin canalele tv?

Este numai vina noastră, a fiecăruia dintre noi, că s-a ajuns aici. Politicianul doar se mulează după preferințele publicului, pentru că, vrem sau nu să credem, pe scena politică spectacolele sunt bine regizate de mari maeştrii ai artei manipulării și a disimulării. Ceea ce mă întristează și mai tare este faptul că cei care mai pot face ceva pentru țara aceasta au renunțat demult să mai creadă în perspectiva mult prea îndepărtată și fantezistă a vreunei schimbări pe plan politic, și mai ales social, și au capitulat in fața prostiei bine mimate de păpușarii care trag sforile de la Cotroceni. Este vina noastră că lăsăm, pe zi ce trece, ca tabloul pitoresc al unei Românii conturate atât de frumos de marii maeștri aparținând unor generații nu de mult apuse, să nu se mai vadă de pata  de prostie care se extinde tot mai tare și devine tot mai concentrată și mizeră.

Este vina noastră că, deși ne aflăm la vârsta la care ne găsim în fiecare zi idealuri pentru care să luptăm, am renunțat de mult la lupta pentru un viitor în această țară și visăm cu ochii deschiși la orizonturile Vestice. Este rușinos că deși am așteptat atâta timp dreptul de a vota, spatele buletinelor noastre sunt încă alb-imaculate și singurul lucru care ne mai motivează mișcarea până la secția de votare din spatele blocului este pronunțarea sintagmei “alocații mai mari” sau “reducere pentru studenți” de către vreun candidat. Deși noi reprezentăm viitorul, de mult nu ne mai interesează, de mult nu mai contăm în sfera politică și de prea mult timp îi lăsăm pe ceilalți să ne conducă.

Acest fapt nu ar fi foarte îngrijorător, dar el se strecoară  pe fundalul unei lumi în care cei care ar putea să folosească această puternică și energică masă a tinerilor într-un scop constructiv, au renunțat demult la noi, convinși că suntem o generație de manelari, inculți, care au uitat cum arată o carte, generația messenger, a pitzipoancelor și a cocalarilor care permit unui om ca Gigi Becali sau EBA să ne reprezinte în Parlamentul European. Voi, cei capabili, intelectualii, ne-ați lăsat pe mâna unor oameni care știu să ne manipuleze și să ne facă să punem umărul la ducerea țării în disgrație, în imoralitate, la alungarea peste hotare a oricărei “tinere speranțe” sau la tratarea cu o absolută indiferență a celor ce hotărăsc să-și ducă traiul în limitele granițelor românești.

Este timpul să nu vă mai ascundeți, este timpul să vă faceți apariția între oameni, la televizor, cum știți cel mai bine: nu ca implicați în diverse scandaluri politice, ci încercând să-i explicați omului comun ce se întâmplă cu țara, omului de rând, care a renunțat la orice speranță, scârbit de toată gargara politică si propagandistă a diverșilor “dictatori” uzi până la piele de jegoasele băi de mulțime. Atenţia ar trebui să vă fie îndreptată în direcția tânărului care are atâtea de făcut, atâtea tentații, atâta timp înainte, încât să nu-i pese de bătălia politică pentru putere. Către omul care este dezinformat, către omul care încă votează după auzite, care încă votează pentru o șapcă și un tricou, către omul care este încă profund impresionat de vorbăraia înălțătoare și fantezistă, care promite “salarii ca-n Vest, kilometrii de autostradă și case pentru toți”, fără nicio bază economică și nici morală. Este timpul să nu mai acuzăm clasa politică uitându-ne în sus, este timpul să pornim de jos, de la vârste cât mai fragede, pentru că la sfârșitul zilei tot tânărul este sufletul societății, este cel care, involuntar sau nu, trudește ca mașinăria acestei țări să meargă, clasa politică fiind doar uleiul care ar trebui s-o ungă.

Eu unul m-am săturat de scârțâitul tot mai supărător al acestei mașinării și pot doar să sper că va deveni îndeajuns de asurzitor să ne trezească pe noi, acest energic colos care de 20 de ani doarme profund. Este timpul să agităm această putere incredibilă, iar primul pas a fost făcut întocmai pe placul tânărului devorator, anarhic și însetat de bătălii sângeroase: a fost dat jos cel mai incompetent guvern care putea nimeri la conducere în aceste triste vremuri, este adevărat, în niciun caz datorită omului de rând, ci tot de clasa politică, în lupta sa, mai mult sau mai puțin mascată, pentru putere. Însă acest eveniment ne dă tuturor speranțe. Acest prea folosit cuvânt “Schimbare!” se regăsește în sufletele și mintea multor oameni care au puterea și o folosesc în această direcție: direcția Schimbării.

Nu trebuie să-i mai lăsăm pe proști să se bată între ei, până victorios iese ăl mai prost, ci este timpul să-i lovim de la spate când se aşteaptă mai puțin, fie că acest pumn poartă semnătura unei moțiuni de cenzură, fie mergând la vot din primul tur, nu doar din al doilea tur, când îl votăm pe “prostul cel mai mic”. Însă este în primul rând nevoie de ajutorul celor care pot să schimbe ceva, însă sătui de atâtea înfrângeri refuză să se mai lupte cu acest prea puternic curent care a adus România la plutirea în derivă pe marea, aparent liniștită, a Europei.

Da, am doar 20 de ani, da, poate sunt încă prea tânăr și prea naiv, da, m-am născut și am trăit în aparenta democrație, însă nu sunt încă pregătit să renunț la luptă fără măcar s-o încep, convins de înfrângerile predecesorilor mei.