Petreceri de Revelion
Funk la palat
Palatul Ghika, casă domnească şi resedinţa de vară a Domnitorului Grigorie Ghica, s-a transformat în loc de petrecere funk pentru Revelion. Invitat special este Diesler, căruia i se alătură Zicu şi Ufe, Funky Mamas, Manki `n` Stieb, Rotopercutor şi Deeproots. Vor fi două scene, visuals, open bar şi open buffet. Petrecerea începe la ora 22 iar intrarea costă 300 de lei.
Notsocommon party la Universul
Palatul Universul pregăteşte o petrecere de Anul Nou cu Dj Food, Unu`, Bully şi Notsocommon Dj în prim plan. Organizatorii promit două tunuri cu caldură, open bar şi open buffet, totul pentru 250 de lei până în ziua evenimentului şi 300 la intrare. În plus, se anunţă o tombolă în urma căreia patru persoane vor primi premii de la o firmă de haine renumită.
Heidi în Studio Martin
Studio Martin pregăteşte house tehno cu Heidi pentru petrecerea dintre ani. Biletele costă 40 de lei dacă sunt rezervate din timp pe bilete.ro sau 70 de lei la intrare. Heidi este de origine canadiană dar, după ce a semnat cu Get Pysical a celor de la M.A.N.D.Y., s-a mutat în Berlin, unde încă locuieşte. În prezent, are o emisiune pe cunoscutul Radio 1, unde îşi pune mixurile house şi tehno, numai bune de dansat.
Revelion mascat în Expirat
Expirat/Other Side te aşteaptă începând cu ora 20, obligatoriu costumat! În ceea ce priveşte muzica, se anunţă în Expirat, supradoza de piese cu Blonda, iar în Other Side, HJK & Dominic (Sound Around Sound). Pentru 150 de lei (cu rezervare de masă) sau 100 de lei ai bufet suedez şi preţuri neschimbate la băuturi.
Mainstream în Bamboo
Clubul Bamboo pregăteşte un show cu numeroşi invitaţi din topurile radio actuale: Puya, Connect-r, Dj Project & Giulia şi Deepside Deejays. Line-up-ul este completat de spectacolul de dans al celor de la Bamboo Ladies. Preţul unui bilet este de 150 de lei şi include accesul în club, bufet suedez şi
programul artistic.





